Era mai bine sa las Muntele sa scrie despre mine, caci ma cunoaste bine de cateva decenii si suntem buni prieteni. Desi... vorbind si scriind despre El ii spun de multe ori Maria Sa Muntele.
Mi-a mangaiat copilaria din Tara Fagarasului. Satul natal Recea e in campie, dar la doar 4 km de poalele muntelui. Prin sat trece raul Dejanilor, cel izvorat de sub Curmatura Bratilei. Admiram fascinat acele creste, ascultam cu interes ce-mi povestea bunicul despre acei munti, peste care in tineretea sa, trecea deseori clandestin dincolo, "in Ţară ".

Incercam sa-mi imaginez cum e acolo sus, ce se vede dincolo. Am urcat de copil pe la poale, la fanaţe, la fraguţe si ciuperci , apoi mai sus, la cules afine si zmeura, mai pe urma la stânele satului. Bunicul m-a invatat de mic sa nu-mi fie frica de singuratate, de animalele padurii, de intuneric. Bunicul, caci Tata murise intr-un stupid accident feroviar, in spatele frontului, in martie ’45, asadar la finele razboiului, cand sora mea avea 12 ani, eu nici 5, fratele meu abia 2 ani.
In anii cand eram elev la liceul "Andrei Saguna" din Brasov ( in acei ani ambele aceste nume se rosteau in soapta !), am inceput plimbari "de placere" pe Warthe, pe Tampa, spre Poiana, pe Postavaru ( "pe Spitz "!) cu dragul meu unchi Petru care mi-a fost al doilea tata si cu fiul sau - Liviu. Ma fascinau iarna schiorii, mai ales saritorii la trambulina...
Pe munti adevarati am ajuns doar in vacantele studentiei mele . Pe creasta Fagarasului, prin Piatra Mare si Bucegi, cu echipament de care acum ma jenez. Abia dupa ce am terminat medicina la Cluj ( 1962) am putut sa-mi procur progresiv echipament. Cand eram medic stagiar in satul Telciu din Tara Nasaudului si mai ales dupa ce am revenit in Cluj in toamna anului 1965 pe post de asistent universitar, avand vacante lungi si camarazi de ture, am inceput sa adun carti despre munte, sa citesc unele in biblioteci, "sa bat" sistematic muntii. Atunci mi-am cumparat primul meu cort, de la niste cehi ce se intorceau de la mare.

In primavara lui 1968, cu ajutorul lui Rica Enasel, student al meu (vezi "Bucuria catararii" in cap.11), am inceput/invatat catararea in siguranta. Nu pot uita ca in 7 apr.'68 m-am legat prima data in coarda si am facut primul meu rapel. De faţă era Elis, cea care imi era deja camarada de ture,inclusiv unele la limita dintre drumetie si alpinism, mai ales prin Piatra Craiului- muntele meu de suflet. Mi-a devenit soţie in acel fine de an si apoi camarada de coarda. Cu ea am batut apoi muntii timp de peste doua decenii. Dupa prima ascensiune "in coarda" am simtit ca alpinismul va fi o pasiune pe viata, desi nu era un scop in sine. Nu am tradat Muntele pentru o stanca - cum se temeau vechii camarazi de ture pe creste, vai, brane. In iarna aceluiasi an am invatat sa schiez, caci in copilarie doar "ma dadusem pe doage", nu invatasem virajele. In 1972, anul cand s-a nascut Radu, am devenit unul din instructorii noii Sectii de Alpinism a Clubului "U-Cluj". Am participat la alpiniade, campionate, ( cu cele bune si rele ale lor, dar de unde am amintiri frumoase ), tabere. Dupa 1985, cand toate sectiile de alpinism ale cluburilor studentesti ( exceptie U-Brasov a lui Mircea Noaghiu ) au fost desfiintate de Ministerul Invatamantului "din motive financiare"- am continuat sa ma catar cu prietenii si cu fiul meu. Am escaladat vara mai toate traseele dificile existente atunci ( in peretele Vaii Albe din Bucegi, in Cheile Bicazului....). Am facut numeroase ture de iarna: ( creste, muchii, vai, pereti ) in Rodnei , Retezat, Fagarasi, Bucegi, Piatra Craiului. Am castigat locuri fruntase la unele concursuri ce se faceau atunci pe stanca. Dar nu am performante in alpinism/catarare. Singura performanta la care am ravnit toata viata ( asa ma invatase Bunicul si Unchiul ) a fost sa fiu si sa raman Om.
Nu-mi aleg prietenii de munte si nu-i apreciez pe montaniarzi dupa performante, ci dupa intensitatea si trainicia sentimentelor Pro-Munte, dupa atitudinea faţă de Munte !
Cea mai mare bucurie era (este si acum !) sa ma ocup de studenti si alti tineri dornici a se initia si perfectiona in tainele muntelui si ale catararii si sa urmaresc evolutia peste ani a unora dintre ei. Unii au ajuns la performantele la care nici nu visau. Unii au ramas ca performanta cu pasiunea durabila pentru Munte. Ma intalnesc deseori cu unii care au copii mari si nepoti si imi marturisesc faptul ca din acei ani cand se legau periodic in coarda le-au ramas amintiri de neuitat.
Am avut ocazia sa cunosc veterani, celebritati ale Muntelui, sa invat multe de la ei: Ionel Coman, Emilian Cristea, Toma Boerescu, Niculae Baticu, Alexandru Breahna, Aristide Stavros, Eugen Seracin, Walter Kargel, Alexandru Goja si apoi sa corespondez cu unii dintre ei. Multe am invatat de la alpinisti din generatia mea, dar care atunci cand i-am cunoscut, cand eu eram incepator, ei aveau deja 5-10 ani de catarare "in spate": Vali Craciun, Miki Gyongyosi, Misi Szalma, Laci Moravek, Dinu Bucur.
Am participat la multe actiuni de salvare in Piatra Craiului, Bucegi, Fagarasi, Retezat, Apuseni , cu mult inainte de a deveni oficial membru salvamont. In 1972 , Misi Szalma infiinta la Turda prima echipa Salvamont din judetul Cluj si ma cooptase ca membru si medic al acesteia. Mai intens si sistematic am actionat insa ca salvamontist din 1981, cand salvamontul a trecut la Consiliul Judetean Cluj si am devenit membru fondator si pentru aproape un deceniu, sef de echipa si medic al Formatiei Salvamont a judetului Cluj.
Radu era cu noi in toate vacantele/taberele montane de la 2 ani: Cheile Turzii, Plaiul Foii, Ref. Costila, Gentiana, Dochia, Padis, Muntele Rosu, Buila... Cand avea 13 ani mi-a devenit coechipier de coarda ( de nadejde, m-a tinut cand am cazut !) si am urcat pe rand si progresiv cu el mai toate traseele din Cheile Turzii. Apoi, de pe la 15 ani, cu el si cu Viorel, fiul fratelui meu, am parcurs in cateva veri mai toate crestele carpatine, in iures de 8-12 zile de genul: Paltinis ( de Sibiu )- Muntele Mic ( Caransebes); Sinaia- Pasul Oituz; Covasna- Lacauti- Cheile Bicazului; Vatra Dornei- Suhard- Rodnei- Pasul Setref- Viseu- Valea Vaserului- Pasul Prislop, etc. Dar au urmat cativa ani tristi si durerosi; o boala necrutatoare a lovit-o si in final a rapit-o pe draga noastra Elis- impreuna cu care culesesem atatea bucurii din Munte.

Am revenit apoi "in forţă" la Munte.In 2 oct. '98 Cerul si Maria Sa Muntele, mi-au daruit-o pe Marlene, exact la vremea potrivita, nici prea devreme, nici prea tarziu. Am inceput "a doua viata", dedicand tot timpul liber Mariei Sale Muntele.
In cei 11 ani , de atunci pana in 1 oct.2009, am acumulat ( eu, ea cu ceva mai putine ) 1.174 zile de munte !!! ( 119 + 112 + 89 + 94 + 93 + 115 + 125 + 107 + 115 + 102+ 103 ): Zile-lumina, de 10-12 ore. Ture lungi per pedes pe creste in vacante, iesiri pe munte la sfarsit de saptamana, unele cu bicicletele, catarare, ture de iarna la inceput "la betze si/sau pioleti", mai apoi mai mult pe schiuri. Desi avem o cabana in statiunea Muntele Baisorii, sapte din ultimele noua treceri dintre ani, ne-au gast in cort ! Cate 3-5 nopti una dupa alta, cinci dintre aceste revelioane alpine doar in doi. Aveam ce-i povesti in acele nopti lungi de iarna. Avea si ea, caci a batut muntii de la 7 ani cu mama ei, profesoara de geografie. In fiecare din ultimele ierni am dormit impreuna in cort cate 12-18 nopti. Va vor convinge relatarile din cap. 8 si 9, care va asigur ca nu-s "povesti vanatoresti".Va puteti convinge si privind imagini, fie cu butonul Foto de pe pagina asta, fie la
http://community.webshots.com/user/dinu_mititeanu
Muntele ma face sa nu-mi simt varsta, sa urc, sa duc in spate, sa ma caţar ca in floarea vieţii. Caci omul, daca are sanatate si are grija de ea, e ca un aparat electric. Spiritul este "cordonul ce-l leaga de priza" ca sa-si indeplineasca menirea: sa traiasca, nu sa vegeteze ! Iar Muntele este un inegalabil bioterapeut ce ne incarca cu energie.
Am facut multe proiectii cu imagini din munti in scoli, facultati, cluburi, case de cultura. Am vorbit si despre atractiile muntelui, dar mai ales despre pericole si capcane, despre cum trebuie sa evitam accidentele in munti. Am avut emisiuni la posturi de radio si TV cu subiecte despre munte.
Din 1996 am inceput sa scriu articole in revistele Romania Pitoreasca (vreo 10 ), apoi in Muntii Carpati ( 25),in "Knox Magazine" si din nou in "Romania Pitoreasca"(pana acum vreo 30). Din tot ce am scris, ma mandresc cu "Avalansele" (capitolul 10)- material de peste 40 de pagini A4, la care am muncit mult, ajutat si de Radu al meu. Se pare ( altii au spus-o) ca e materialul cel mai amplu, sintetic, sistematizat si clar din cate s-au scris la noi pana in 2008 in acest domeniu. Din anul 1999, de cand Radu Serban, Grig si Alex.Lapusan-Iskander au creat Alpinetul , scriu frecvent amintiri, comentarii, relatari, sfaturi- pentru cei care le apreciaza. In ultimii trei ani, am pus periodic si poze care sa ilusteze turele relatate, sa invite, sa incite.
In ianuarie 2005 am acceptat sa-i ajut pe cativa tineri entuziasti sa reinfiinteze un club de alpinism si catarare pentru studenti (dar nu numai). Asa cum banuiam, in Sectia Universitara Cluj a Clubului Alpin Roman au venit si vin mereu tineri amatori de a a urca muntele, unii doar pe poteci obisnuite, dar altii si pe "poteci verticale"- marcate cu pitoane. Date despre acest club aflati la adresa http://carclujuniv.blogspot.com/
La insistentele altora si cu ajutorul dragului meu prieten Victor, foarte ocupat, am adunat/selectat aici din ce am scris pana acum. Pentru cei care nu pot descarca articole ce ii intereseaza in mod deosebit, le pot trimite ca e-mail. O fac pentru voi dragi Prieteni- "camarazi intru pasiune" cum ar spune Noica. Pentru voi care ati descoperit mai de curand farmecul muntelui si comunitatea virtuala a montaniarzilor.
Pentru voi cei care aveti placerea de a citi, vedea, afla, invata tot mai multe despre Maria Sa Muntele.
Daca va dezamagesc, va cer iertare si va asigur ca Muntele nu vă va dezamagi niciodata.
Cu ganduri de montaniard,
Dinu Mititeanu