Enumerarea unor pericole care-i pandesc in munti maiales pe cei imprudenti.

Moto: "Natura nu stie de gluma ea este intotdeauna grava, severa si are intotdeauna dreptate: Defectele si greselile sunt de fiecare datã ale omului ".(Goethe)

Decembrie 1997. Au sosit mult doritele, frumoasele vacante de iarnã ale elevilor si studentilor si mini-vacantele de sfârsit de sãptãmânã ale tuturor, în care mai ales tinerii evadeazã din chingile citadine. De data aceasta,nu spre marea cea întinsã, ci spre muntele cel înalt - "acea poartã deschisã spre frumusete, dar si poartã a fiecãruia spre sine, punându-i la încercare puterea, curajul, caracterul" (Aristide Stavros), precum si cunostintele despre munte.

Da, Muntele este o cetate cu portile deschise dar.... inauntru, mai ales iarna, existã multe capcane. Muntele este si un profesor, tãcut si sever. Sever mai ales cu cei ce vin cu temele nefacute, cu lectiile neinvãtate. Muntele este o "materie" care trebuie studiatã întâi teoretic, acasã, în biblioteci, din cãrti si reviste, apoi si practic,cu pãrintii, cu rude, cu profesorii, cu prieteni mai mari. Dar cu conditia ca toti acestia sã fie adevãrati montaniarzi. AltfeI, ne duc sau ne trimit ei spre una din capcanele Muntelui. Deosebit de utile pentru aceastã "scolarizare" sunt cluburile de drumetie montanã, unde se fac expuneri, proiectii de imagini din munti si bineînteles lectii practice pe munte. Unii alpinisti români, despre care citim cu mandrie cã ne reprezintã ca ambasadori pe uriasii Terrei, si-au fãcut ucenicia în astfel de cluburi, ca de exemplu in Clubul "Floarea de Colt" din Bucuresti, printre ai cãrui fondatori s-au numãrat neuitatii Emilian Cristea si Gheorghe Epuran. Dar dacã nimeriti la un club care are ca tel principal chefuri la cabane si refugii (din pãcate existã si de acestea), este mai bine sã renuntati la "educatia" montanã" pe care v-o oferã.

Care sunt capcanele iernii si cum le putem evita?

Capcane pot fi si pe banalele pârtii de schi. Legãturile moderne de schi ne scutesc de fracturi doar dacã sunt corect reglate si dacã ne alegem o pârtie adecvatã nivelului nostru de pregãtire. Un schiu neprevãzut cu opritor ("stopper") devine un proiectil care vã poate purta prin tribunale - dacã e al dumneavoastrã - sau prin spitale - dacã e al altuia . Cei cu sanie sau un schi-bob, cu un lighean si alte "mijloace" nepermise pe pârtia de schi se pot opri cu capul in copaci sau în pilonii mijloacelor de transport pe cablu. Au fost publicate cazuri in presa(Ex RP 5 / 89). Pârtiile de schi au în general "reguli de circulatie" afisate, dar unii le ignorã, cum ignorã în oras indicatiile de "pãstrati curãtenia" sau "fumatul interzis".

Dar sã pãrãsim pârtiile de schi si sã "urcãm" în adevãratul munte, unde nu sunt afisate reguli de "protectia muncii". A parcurge iarna creasta Fãgãrasului sau Pietrei Craiului, a urca pe vârful Omu sau pe Peleaga este pur alpinism si ne pot pîndi avalansele, zapada mare, frigul, ziua scurtã, pantele înghtetate... Avalansele sunt un subiect vast si meritã sã le acordam o atentie mai mare in numerele viitoare,(Nota: le gasiti incap.10) desi, in muntii nostri nu ele sunt capcanele ce iau cel mai greu tribut de vieti omenesti. Zãpada modificã mult si conditiile de deplasare. Când stratul este gros,înaintarea este mult mai lentã. Astfel, timpii de mers nu corespund cu cei de varã - uneori nici cu cei specificati "pentru iarnã" - Mersul prin zãpadã mare devine adesea un adevãrat inot epuizant. Marcajele de pe pietre, poteca, urmele spre destinatie si multe repere cunoscute de vara sunt acum de negãsit, fiind acoperite de zãpadã. Dacã apare si ceata sau viscolul, orientarea devine extrem de dificila.Astfel riscul de rãtãcire este mult mai mare iarna.(Nota ulterioara: acum ne ajuta GPS-ul ) În plus, ziua este foarte scurtã. Noaptea soseste devreme si aduce cu sine imposibilitatea orientãrii si accentuarea frigului, iar faptul in sine de a fi surprins de întuneric submineaza rezistenta psihicã a celui in cauza.

Frigul, omniprezent, poate fi uneori de-a dreptul polar, temperaturile sub -30 gr.C nefiind o raritate. Frigul obligã organismul la un mare consum suplimentar de energie, crescãnd riscul de a ajunge în stare de epuizare.
Consecinta epuizãrii rezervelor de energie (prin mersul mult îngreunat si prin frig), la care se adauga stresul (generat de rãtãcire, întuneric sau doar întârziere si ivirea unor probleme neprevãzute) este hipotermia. Ea este "umbra" ce-i însoteste iarna în permanentã pe ignoranti. In articolul "Cruci in Carpati" din cap.12- am scris cã un om poate "îngheta" pe munte în anumite conditii si în mijlocul verii. Dar iarna, riscul hipotermiei este mult mai mare, prin triada de factori enumerati anterior (zãpadã mare, zi scurtã, frig), la care se adaugã cei subiectivi (lipsã de antrenament si de echipament, aport necorespunzator de lichide, lipsã de alimentatie adecvata, solitarismul, consumul de alcool, necunoasterea traseului....), ce constituie alte capcane. Cunosc personal multe cazuri de hipotermie. Spatiul tipografic ma îndeamnã sã nu fac relatãri, ci doar câteva trimiteri la relatari din revista Romania Pitoreasca: Trei morti în "Tragedia din Valea Dorului" (RP 2/75), /doi morti în apropierea cabanei Padina (RP 8 / 86), alti doi "Morti în Poarta Bucurei" (RP 7 /94), un mort sub vf. lezerul Caprei din Muntii Fâgãrasului (RP 1/95/) unul in zona Fruntea Moasei - Suru (RP 3 / 96), OPT morti (!!!) in 29 mai 1966 pe Muntele Mic la un concurs de orientare (RP 5/1996)....

O altã capcanã a iernii în munti o reprezintã pantele de zãpadã înghetatã, ce duc deseori la alunecãri accelerate, soldate cu politraumatisme grave sau chiar moarte. In cazul acestor accidente, practic nu existã cauze obiective, întreaga vinã apartinând direct victimei. Unii nu au echipament adecvat, altii au dar nu stiu sã il utilizeze. N-au nici cunostinte teoretice, darmite lectii practice. Am întâlnit tineri care tineau cu mândrie cate un piolet în mana, dar care nu stiau cum se face o frânare progresivã cu el.

Betele de schi, din ce în ce mai mult utilizate in ture de iarnã, nu pot inlocui pioletul pe pantele inghetate. Un experimentat alpinist harghitean, parcurgând creasta Fãgãrasului, nu s-a putut opri cu betele de schi când a scãpat la vale de pe vf.Lãitel. Coechipierii insistasera degeaba sã-si ia în mânã pioletul ce-l purta fixat pe rucsac...: Din fericire, jos, în cãldarea sudicã, impactul de oprire intr-un bloc stancos l-a atenuat rucsacul.
Uneori, partea de jos a unei pante permite bocancilor sã facã "scarã de urme", dar sus, aproape de creastâ, zapada devine tot mai durã. In astfel de cazuri, bocancii refuzã a suplini lipsa coltarilor. Din apropierea Seii Capra un cunoscut monitor de schi a alunecat din acest motiv pânã pe gheatza lacului Bâlea. Vârfurile clãparilor intrã greu sau deloc în zãpada înghetatã, iar la insitentã se pot sparge datorita socului de izbire. Cât despte cei încaltati cu ghete sau cizme de oras sau de zãpadã ("moon boots"), au sanse putine de a nu aluneca iar tragedia este aproape. Tot din saua Capra, la coborâre, o turistã din Budapesta, care urcase impreuna cu încã douã persoane pe urmele - tot mai putin adânci înspre sa - ale echipei din care faceam parte, a fãcut o tentativã involuntarã de a deveni bob uman, fiind salvatã de cordelina cu care am asigurat-o dupã multe insistente. Urcase în cizmulite, fara probleme, cu noroc si cu ceea ceea ce putem numi "curajul inconstientei" si nu intelegea pana atunci rostul cordelinei... In RP 6 / 83 este relatat cazul lui Dan D. care, alunecând din zona Coltilor Pelegii, "a încercat sa înfigã un bãt de schi in zapada, dar degeaba, cãderea n-a putut fi evitata. S-a lovit de o stâncã la cap". (Un grup de inimosi au stat toatã noaptea lângã el, fãcând foc cu jnepeni, salvându-l de la moartea prin hipotermie, pânã când, a doua zi, elicopterul l-a putut duce la spital). Un accident similar a suferit si schiorul clujean Sz.I.,încercând sã urce din cãldarea Bâlea spre Turnul Paltinului.. –Intrebandu-l la spital ce avea în mana in momentul alunecarii mi-a raspuns: "aparatul de fotografiat!".

Necunoasterea zonei este iarna o frecventa cauza de accidente. Cu exceptia versantului vestic al Pietrii Craiului si al abruptului Bucegilor, rar se intalnesc in Carpatii Romanesti vai si versanti inaccesibil turistilor... pe timp de vara! In sezonul hivernal insa, necunoasterea itinerarului te impinge usor in capcana. Crestele au cornise periculoase, pe versanti si valcele pandesc avalanse sau inclinarea le face inaccesibile fara echimpament special, iar pe vai si in padure nametii imensi pot fi un obstacol neasteptat de redutabil.Astfel, un grup de alpinisti germani, a coborat dinspre creasta pe Valea Avrigulu. Urmandu-i firul (in loc sa mearga pe la cabana Barcaciu), le-au trebuit trei zile pana in Tara Fagarasului...

Lipsa echipamentului de bivuac, a hainelor si alimentelor de rezerva poate fi fatala iarna. Vremea buna, zapada intarita, buna conditie fizica ne pot atrage in capcana de a renunta la tot ce nu pare a fi indispensabil turei. Usurarea rucsacului este tentanta, dar iarna vremea se schimba brusc si pot aparea multe alte probleme neprevazute. Raiul poate deveni in scurt timp infern, si daca nu ai mijloace sa-l infrunti... Muntele Mic a facut 8 victime (!!!!) in 29 mai 1966 (tragedie comentata dupa 30 de ani, in RP 5/96) .... Noua, echipei de alpinism «U» Cluj,ne-au trebuit in martie 1975 numai doua zile si jumatate pentru a parcurge creasta Fagarasului de la Suru la Sambata, cu o noapte la cabana Balea Lac si una in cort, in Portita Vistei. Eram insa pregatiti ca daca se strica vremea, sa ramanem in loc mai multe nopti, in creasta, pana cand puteam relua inaintarea, bivuacand in cort sau la nevoie in grota in zapada. Un grup de "alpinisti" din Calarasi au plecat intr-o iarna sa parcurga traseulSuru- Negoiu. Au ajuns abia pe versantul sudic al varfului Moasa, in valea Boia, unde au fost gasiti...vara! Am vãzut fotografiile fãcute la "recuperarea" lor de colegii salvamontisti din Pitesti. Ele redau imaginea, din fericire nu si mirosul...

Existã si alte "capcane". Sârind peste "clasicele" deficiente de echipament, de pregatire fizica si psihica, sa accentuam de exemplu falsul sentiment de siguranta dat de mersul intr-un grup numeros sau la mana unui ghid montan autoproclamat sau proclamat de foruri incompetente..... Din cauza unor astfel de tembeli (nu merita alt nume) mor oameni nevinovati. Sa ne amintim de tragedia de la Straja – Lupeni (R P 8 /88): "Ghidul" Emilian Urbarescu din Cugir, in loc sa participe la cautare, s-a urcat in autobuz, plecand acasa: Schiorul ratacit de grup a murit de hipotermie...

Capcanele iernii ascunse in munti, sunt destul de numeroase, dar nici nu ni se intind la tot pasul si pot fi cunoscute si evitate. «Muntele nu tolereaza ignoranta» (Constantin G. Paun). Dar respectandu-i legile, vom intalni in ascensiunile hivernale numai bucurii. Despre ele nu am scris in acest articol – fiecare dintre noi le cunoaste, le cauta, le simte,le traieste, acolo sus, in imparatia de alb si albastru, de lumina si libertate, de puritate si frumusete a Mariei Sale Muntele.