Notiuni generale dar si exemplificari, privind modul de pregatire si abordare a crestelor montane in timpul iarnii.

Motto: " Muntele se savureaza cu lingurita, nu se mananca cu polonicul".

Emilian Cristea

PRINCIPII :
Afirmatia din motto e cu atat mai valabila iarna. E valabila si o alta sintagma deja celebra: " Iarna nu-i ca vara !" Caci a parcurge vara creste carpatine e drumetie-turism, a face asta iarna e deja alpinism. Si alpinismul presupune echipament adecvat, cunostinte temeinice si tehnici specifice, verificate si exersate mai intai in locuri usoare, nepericuloase. Presupune a sti sa citesti zapada, daca e buna, daca e rea.Trebuie sa putem intelege vocea Muntelui, sa auzim daca ne spune "Bine ati venit! " sau ne sfatuieste sa renuntam de data aceea. Iar astea se invata treptat. Prima noapte in cort iarna ( vezi "Cu cortul, iarna") e indicat s-o "gustam" nu departe de o localitate sau cabana. Diversele tehnici de utilizare a pioletului si de mers cu coltarii se pot invata si dupa texte si desene sau fotografii din carti (Walter Kargel : Alpinism 1981) sau reviste si apoi exersa practic pe zapada, langa o cabana, pe o panta cu loc plat la baza ei. Dar e mult mai bine sa invatam astea de la cineva cu experienta, mai indicat la o scoala de iarna. Sa exersam - sub ochii unui instructor - de zeci de ori fiecare tehnica, fiecare miscare, pana "ne iese", pana simtim c-o stapanim.

"A pleca neinstruit iarna pe creste carpatine, e ca si cum te-ai arunca in mare fara sa stii sa inoti"- a scris Ion Preda in cartea "Omul si Muntele". ( mai face el unele afirmatii/interpretari gresite ale relatarilor salvamontistilor; era doar ziarist, nu si montaniard, dar se pot invata multe din ea). Tinerii au dreptate cand afirma ca e greu sa gaseasca un veteran dispus sa-i insoteasca. Si din acest motiv pleaca singuri si invata incet-incet de la Maria Sa Muntele, mai ales daca in prealabil au citit prin carti si reviste despre zapada si avalanse. Dar pentru a invata mai intai acel foarte necesar ABC, langa o cabana, ar putea gasi mai usor un binevoitor ."Citind zapada", alegi varianta cea mai putin periculoasa. De pe Vf. Serbota, la prima parcurgere a crestei fagarasene am preferat sa urmam Custura Saratii. Dupa Negoiu, in doua ierni la rand am optat pentru a cobori prin Strunga Dracului, decat sa taiem fetzele de ocolire a Varfului dintre Strungi. In alta iarna am apreciat ca e mai mai periculoasa Strunga Dracului. De la Fereastra Zmeilor, o data am mers pe traseul de vara, alta data am urcat, nu usor, pana pe Vf.Arpasu Mic. Intr-o iarna cu zapada buna, excelenta, plecand pe intuneric de la cabana Suru, am mers spre Saua Suru pe traseul de vara si am ajuns in acea seara -tot pe intuneric- la...cabana Balea ! In urmatoarea iarna, am urcat insa pe Muchia Moasei pana sus in creasta, in Vf.Cocoriciu si apoi am mers in 3 zile pana la Sambata. Dar in alta iarna ne-am intors acasa dupa o tentativa inceputa tot de la cabana Suru. Tot pe acolo, in 11 martie 1980, doi alpinisti din Zarnesti, dupa ce au urcat o vreme pe muchie, au apreciat ca zapada e tare si au inceput traversarea spre Saua Suru. Neefectuand un profil (vezi cap. "Avalanse" ), n-au putut afla ca e inghetat doar un strat superficial care poate aluneca pe cel de sub el. Avalansa declansata de ei, l-a omorat pe Gigi Pascu , iar in actiunea de cautare-transport a cadavrului sau, a murit cu doua zile mai tarziu intr-o avalansa mica si salvamontistul sibian Robert Ungureanu.

Am dat intentionat cateva exemple din Fagarasi, in speranta ca-i pun pe ganduri pe cei care vor sa sara "peste cal", peste etapele de pregatire prealabila in alti munti mai putin periculosi. Si va asigur ca eu nu am sarit etapele. Traseul ce ni l-am propus, e bine sa fie parcurs in prealabil vara "cu ochi de iarna" si de luat vara unghiuri de mars, puncte sau track pe GPS. Altfel, pe ceata, putem pierde vremea cu cautari sau putem ajunge in locuri periculoase.

E de dorit ca turele de iarna sa fie progresive ca durata si ca distante de parcurs. Sa se abordeze mai intai munti mai blanzi ca: Baiului/ Garbovei, Cindrel, Suhard, Capatanii, Valcan, Leaota. Sau in munti mai mari si cu mai multe pericole sa urcam mai intai doar pana la o cabana: Balea, Sambata, Barcaciu, Meteo Pietrosu Rodnei, Pietrele, Gentiana, s.a. si de acolo intr-o sa sau pe un varf si inapoi. In acest fel avem sanse mari de a ne intalni si imprieteni cu montaniarzi experimentati si de a invata de la ei. O tura de creasta mai lunga trebuie sa fie mai intai ceva de genul Creasta Rodnei. Aceasta a fost si este o scoala pentru multi cehi, slovaci si polonezi ( a fost si pentru mine in febr.1971) . De ce n-ar fi si pentru mai multi romani ? Caci nu e bine a se incepe direct cu creasta Fagarasului, cum doresc foarte multi dintre cei care imi cer sfaturi. Acestea sunt descrise destul de detaliat -pentru ambele sensuri de parcurgere- in cartea "Muntii Fagarasului" ( ed. Bel Alpin 2001), a lui Andrei Beleaua , un excelent cunoscator al masivului "in haine albe". Descrierile ajuta mult. Dar important e si ce ne spune Muntele, zapada, ce constatam si hotaram la fata locului ! Tot in principiu, cele mai mari riscuri iarna sunt la inceputul iernii (zapada neasezata, instabila, favorabila avalanselor cu zapada uscata ) si la sfarsitul iernii - cand putem provoca sau pleaca spontan avalanse cu zapada umeda.

Am scris un material amplu (41 de pagini A 4) despre avalanse. Il gasiti in cap.10. Reamintesc cele trei mai "avalansoase" situatii:
- Dupa ninsoare in cantitate mare
- Dupa incalzirea brusca a vremii
-Dupa ninsori reduse, dar cu vant !!
Primele doua situatii le stiu cei mai multi, cea de a 3-a o stiu mai putini. Ea e cea mai periculoasa, e cauza a peste 80 % din decesele in avalanse, prin ruperea de catre victime a fragilelor si parsivelor placi de vant. In situatia a 3-a au murit si unii alpinisti experimentati ! Caci nimeni nu poate depista cu precizie toate zonele periculoase ! Dar cei ce stiu citi zapada, au mai mari sanse sa evite zonele- capcana.

DEPLASAREA.

Iarna, multi versanti, multe pante, sei, alte zone ale potecii stiute de vara, se evita sau se abordeaza altfel. In principiu, mai ales unde exista un anumit risc ca noi sa declansam o avalansa, nu se merge in serpentine sau in diagonale, ci "pe linia de cea mai mare panta", pe unde s-ar rostogoli un bulgare, o piatra. Eventual pe crestulite, pe muchii, nu pe fetze sau valcele. Vizam zona crestei unde nu e cornisa sau unde e cea mai mica. Nu se traverseaza pante cu inclinare medie sau mare. La nevoie se face asta pe cat mai sus, pe langa stanci, cu pasi mari, cate unul, la distanta, calcand in aceleasi urme. Sau facem in prealabil un profil, un sant adanc si studiem straturile, relatia dintre ele. In principiu crestele nu se parcurg pe traseul de vara, care ocoleste multe varfuri. Trebuie urmata linia crestei, peste varfuri. Doar cele mai abrupte, turnurile, se ocolesc cu mare atentie, eventual legati cate doi in semi-coarda si cu asigurarea acesteia la perete: in pitoane, "nuci" , la jnepeni etc. ( de ex. am facut asta pe Brana Mare a Costilei in unele zone). Dar a merge strict pe creasta sau nu, depinde si de starea zapezii: numar de straturi, grosimea, vechimea, duritatea fiecarui strat, aderenta dintre ele, "patul" pe care s-a asternut patura/ paturile de zapada. De fapt, cu exceptia unor zone mai deosebite: Custura Saratii in Fagarasi, Coama Lunga in Piatra Craiului, Portile Inchise din Retezat , nu pe creasta sunt cele mai mari probleme, ci ajungerea in / coborarea din creasta. Idem la coborarea/ urcarea unor pante mai abrupte ale crestei: zona lacului Avrig, cea dintre Strunga Dracului sau Doamnei si Portita Caltunului, a lacului Podu Giurgiului, in Caldarea Pietroasa a Doamnei, seile Laitelului, Galesu- Saua Varfului Mare.Idem depasirea unor varfuri sau creste mai dificile: Creasta Arpaselului, Arpasu Mic, s.a. Si panta estica a caciulii Vf.Laitel ( e o fatza cu risc de avalansa) e bine a nu se aborda pe poteca de vara, ci evitand-o. Cand mergem spre Balea, din varf cotim 90 grade spre stanga ( nord) mergem 250-300 pasi si apoi cotim pe creasta spre est. Asta ( ca si alte "smecherii" ) am aflat-o de la Toma Boerescu- fost sef competent al Salvamontului sibian si ne-a fost utila in ceatza de atunci.

Daca nu stiam secretul de la Nea Tomita, ca la coborarea de pe Vf.Vistea spre Portita Vistei, dupa o vreme sa facem traversarea unei mici muchii spre dreapta, avand acolo ceatza, ne-am fi trezit amagiti in peretele nordic, in "prapastie", cum le place ziaristilor sa scrie. Se poate vedea si vara acea capcana !

Daca n-am fost vara pe acolo, ( marcajul ocoleste varful), venind dinspre vest ,cand starea zapezii ne obliga sa urcam Vf.Galasescu Mic pana sus, la coborarea spre Fereastra Mica a Sambetei, in caz de ceatza, tentati sa urmam buza abruptului nordic, intram gresit pe o muchie abrupta, periculoasa, cum au patit cinci clujeni si sibieni la inceput de an 2000 !

ECHIPAMENT.

Nu se pleaca cu echipament de proasta calitate, neverificat. Nu se poate sti la plecare ce echipament vom cara degeaba. Dar obiecte de care poate depinde viata ( cort, piolet ,coltari, primus, busola sau GPS, harta) nu trebuie lasate acasa gandind: "poate nu e necesar" sau "de atatea ori l-am carat degeaba". Nu trebuie sa rabdam foame , dar nici sa caram mancare multa. Pe munte n-a murit nimeni de foame, ci doar din greseli, din lipsa de antrenament, din lipsa de rezistenta fizica si psihica. Un organism antrenat, foloseste "rational" pentru efort si depozitele de glicogen si lipide, nu doar "benzina" ingerata.

Nu putem rationa, mai ales cu grup neomogen, cu oameni neverificati, ca ajungem pana la cabana/refugiul X. Va pot da nume de oameni care au murit gandind asa. Deci e bine sa avem cele necesare unui bivuac pe/in zapada: cort bun, saltelute izolante, saci de dormit de calitate, haine de rezerva uscate, primus (verificat sa functioneze la frig, deci cu combustibil lichid sau cu gaz propan, nu butan !) termosuri pentru ceai cald si in timpul zilei, lopata pentru zid de protectie a cortului sau pentru sapat adapost in zapada ( de stiut unde si cum trebuie realizat ! ).

Mare atentie la cornise. A se vedea desenul aflat in toate manualele de alpinism.

BETE sau PIOLET ?

Raspunsul este Si - Si ! Iarna, pe munte, e nevoie de piolet sau si mai bine de piolet si bete. Vom vedea mai jos de ce. Nu se merge cu traditionala bata, culeasa din padure, sau "cu mainile in c..", cum dorea unul sa urce de la Barcaciu spre creasta . De fapt el recunostea ca venise "la munte", (avea de fapt bocanci de vara) nu sa urce "pe munte". Dar prietenul cu care venise avea piolet si coltari. Ce ture comune puteau face? A urcat un timp cu noi spre Vf.Scara, apoi, unde zapada a devenit "beton", cu risc de a aluneca si a nu se mai putea opri, s-a intors cu amicul sau si cu amicul nostru ( acesta avea toate cele necesare, dar nu se simtea in apele lui in zone dificile, ii era teama; in plus n-avea conditie fizica pentru ture lungi.) PIOLETUL a aparut in alpinismul de iarna cam prin 1875. Avea coada mult mai lunga ca a celor "de azi. Era utilizat atunci de ghizi pentru a taia sute sau mii de trepte in zapada inghetata pentru clientii lor. Caci COLTARII (cu 10 varfuri) au fost inventati de Eckenstein abia in 1910, un progres fantastic, o economie uriasa de timp si energie pentru ascensiunile de iarna. In ascensiunile pe zapada, pioletul era si este utilizat in mai multe pozitii, in functie de inclinarea pantei, consistenta zapezii, deplasare (urcare, traversare, coborare, asigurare, autoasigurare, franarea alunecarii involuntare, etc.): piolet-baston, piolet-sprijin, piolet-ancora, piolet-tractiune, piolet-traversare, piolet-frana ,tehnici combinate. Exista si o tehnica de rapel dupa piolet, desigur cu recuperarea acestuia. Escaladele pe pereti sau cascade de gheata au adus mari modificari ale design-ului pioletilor. Au aparut si pioleti multifunctionali, cu piese intersanjabile, unele utilizate si la pregatirea bivuacului in cort sau iglu.

Utilizarea pioletului trebuie invatata de la un bun cunoscator al tehnicilor si exersate pe pante scurte cu loc plat de oprire in caz de nereusita a manevrei. E necesar sa stii in deplasare care tehnica s-o utilizezi, care e cea mai adecvata zapezii si momentului, scopului, cand s-o schimbi. Dar cel mai important este sa stii sa utilizezi prompt si corect tehnica de franare si oprire in caz de alunecare pe o panta de zapada inghetata. Trebuie actionat rapid si corect, cu calm, stapanire de sine, nu paralizat de panica. Atunci, in 3 ian 2000, pe Galasescu Mic, Anamaria, (nu avea coltari pe bocanci, dar avea pioletul in mana), a cazut pe spate si a alunecat 15-20 m. pe o panta nu foarte inclinata, inainte de "prapastie". Asa au declarat sibienii care erau langa ea. Sigur ca ea nu-si aminteste cum a ajuns "pe marginea prapastiei". Dar afirmatia ei din Monitorul de Brasov: " De fapt, nu pot spune daca am alunecat sau daca au fost altele cauzele accidentului", m-a dezamagit. E absurda, tendentioasa si preia una din insinuarile unor ziaristi. Chiar crede ca sibienii (prietenul ei era mai in fata sa caute "drumul" prin ceata) au impins-o in prapastie? De ce ar fi facut-o? In momentul alunecarii ei, baietii, i-au strigat sa foloseasca pioletul, dar n-a schitat nici un gest de a se intoarce "pe burta" si a executa manevra salvatoare! De fapt trebuia sa faca manevra fara sa-i strige ei asta. De ce n-a facut-o? N-o stia? (am intalnit, nu o data tineri cu pioleti, dar care nu stiau manevra nici teoretic!) N-o exersase? S-a "blocat" psihic? Daca stii ca ai psihic labil (cum stia amicul nostru cu care am fost la Barcaciu), te limitezi la ture usoare pana ti-l "educi". Toata lumea si cei "de specialitate", dar mai ales ziaristii au analizat si amplificat vina baietilor; vina Anamariei nimeni! Era simplu: daca ea ar fi stiut si ar fi executat manevra de oprire, nu ar fi curs rauri de cerneala si avalanse de acuzatii. La scolile de alpinism, "elevii" executa manevra de oprire de zeci de ori, de obicei din diverse pozitii, inclusiv de pe spate sau cu capul in jos, inclusiv cu rucsac. Uneori doar in momentul cand instuctorul da comanda: "acum!", ca sa isi dea seama ce dificil sau chiar imposibil este sa te opresti daca nu ai facut prompt manevra, daca deja ai viteza prea mare de alunecare-cadere pe panta. Nu-i destul sa cumperi sau sa imprumuti piolet, coltari, coarda. Trebuie sa fi exersat utilizarea lor in zone usoare, nepericuloase. Caci Muntele iarta uneori, da doar avertismente, dar nu iarta la infinit, iar uneori nici nu da avertisment ! Nu se merge pe munte "la noroc"! Nu se urca doar cu picioarele, ci si cu capul !

Despre utilitatea BETELOR DE SCHI am scris in "Tactica mersului pe munte"). De dorit e ca iarna betele sa fie telescopice, ca sa le putem ajusta lungimea dupa caz: Mai scurte la urcare, mai lungi la coborare, inegale la traversat pante. Le scurtam la minim cand n-avem nevoie de ele: in tren, autobuz ,in locuri dificile, ex. Strunga Dracului, Cr. Pietrei Craiului, unde le punem pe rucsac si luam pioleul in mana. E adevarat ca cele telescopice sunt cam scumpe. Iarna, sunt mult mai bune ca pioletul, in zone cu panta cu inclinatie mica sau medie. Dar daca nu avem piolet si coltari, pe pante cu zapada inghetata riscam sa alunecam si prindem viteza tot mai mare daca nu ne oprim cat mai repede. POZITIA in care avem cele mai mari sanse DE OPRIRE CU BETELE este: sa le prinzi pe ambele ( lipite unul de altul ) cu o mana de deasupra rondelelor si cu cealalta cam pe la jumatate. Si alunecand pe burta ( se realizeaza o anumita franare si prin frecarea hainelor !) scrijelesti zapada inghetata cu varful betelor, apasate puternic cu mana de langa rondele. Faceti in prealabil niste exercitii. Este pozitia in care inaintam cu betele pe pante cu pericol de alunecare, pozitie preventiva. Deci in zone cu risc de alunecare, nu cu mainile introduse in curelele betelor !

Betele nu se scufunda ca pioletul. Mai ales daca le montam rondele mari, ne ajuta la urcare si coborare. Se inainteaza excelent cu bete si coltari. Dar in zone mai abrupte, unde exista riscul sa ne dezechilibram ( vant, rucsac mare, un pas gresit sau un pas in care coltarul derapeaza), nu ne vom putea opri din alunecare-cadere cu ajutorul betelor. (au existat si cazuri mortale din cauza asta ! ). Acolo trebuie sa schimbam betele cu pioletul. RETINETI: de cele mai multe ori, culoarele - pe care nu a nins recent- au zapada buna de urcat, facand scara de urme facute cu bocancii.Dar fac exceptie zonele de sus alte fetzelor si culoarelor, inainte de iesirea in sa/creasta. Ex. urcusul spre Saua Capra, spre Fereastra Mare a Sambetei, spre Curmatura Bucurei etc. Cine porneste pe bocanci, fara coltari, are surpriza ca pe masura ce urca, bocancii se infig tot mai greu si mai putin, uneori doar 1-2 cm.(cunosc oameni care si-au spart claparii izbind zdravan cu ei in zapada inghetata). Atunci e risc mare de a nu te opri cu betele. E obligatoriu sa ai piolet, mai ales daca n-ai coltarii montati pe bocanci. Unii prieteni, excelenti monitori de schi, ne ironizau la Balea ca urcam cu pioleti si coltari ca sa vada lumea ca suntem alpinisti. Ei urcau cu schiurile pe umar si betele intr-o mana, spre Saua Capra, de unde coborau ca-n filme (sa vada lumea ce schiori excelenti sunt ei -eram chit!). Intr-o zi, unul dintre ei, a alunecat de sus, a aruncat schiurile de pe umar, a incercat zadarnic sa se opreasca cu betele si... s-a oprit doar pe malul lacului! Cateva stanci ce-i aparusera pe "traseu", le-a evitat, rostogolindu-se lateral. Un altul, tot schior, a patit ceva similar, cand se intorceau in clapari si cu bete de schi, de pe Vanatoarea lui Buteanu. S-a oprit doar jos, pe lacul Capra si isi plangea costumul de schi facut ferfenita. De atunci nu ne-au mai ironizat ca facem pe alpinistii! Cand incepi o coborare, prima data intalnesti zona inghetata. Primul, trebuie de obicei sa plece asigurat in coarda/ cordelina. Asa am procedat cu Doru Oros si Roli Omer in anii ' 70, la intrarea in Strunga Dracului, la coborarea din Fereastra Podragului, din Fereastra Mica a Sambetei (aici cornisa e mai mica de obicei ca in Fereastra Mare, dar tot de obicei, culoarul e mai periculos. Atunci am apreciat ca nu era) . Din Fereastra Podragului, cu Misi Szalma am facut in februarie 1972 rapel dupa stalpul de marcaj si am spart cornisa. Pe pante inclinate si inghetate, la coborare, e mai bine sa folosim pozitia de urcare, cu fata la panta. Infigem adanc coada pioletului in zapada, ne tinem cu ambele maini de "orizontala" pioletului ( de cioc si lopatica ), facem doi pasi infigand adanc varful bocancilor in zapada, mutam pioletul mai jos si reluam ciclul. Se inainteaza cam incet, dar e mai sigur asa, mai ales cu rucsac mare. Daca zapada e inghetzata, coltarii prind mai bine in aceasta pozitie, mai ales varfurile din fatza. Iar in caz de alunecare suntem in cea mai favorabila pozitie de a utiliza frana de piolet. Desigur, cand n-avem incredere deplina in coechipieri, ii asiguram cu coarda, atat la urcare, cat si la coborare. Dar trebuie stiut, luat in calcul, ca asta rapeste foarte mult timp. Asa a patit Dan cu Anamaria si sibienii, cand au incercat sa coboare pe Valea Vistei in acel inceput de an 2000 (s-au intors ca ii prindea noaptea inainte de a ajunge la baza pantei) si la fel, la coborarea din Fereastra Mare a Sambetei, dupa noaptea cand "au dormit linistiti" (afirmatia ziaristilor!), dupa caderea Anamariei. Si noi, 4 clujeni, cand ne-am retras in 28 martie 2000, din Fereastra Mare, dupa doua zile de asteptare a unor conditii mai favorabile, n-am putut cobori prea repede. Si nu eram novici. Si nu eram terminati fizic si psihic ca nefericitul grup al lui Dan . "Din Fereasta Sambetei e o aruncatura de bat pana la cabana" s-a afirmat intr-un comentariu. Autorul acestuia, in mod sigur n-a aruncat batul iarna! Au fost si cazuri de accidente grave sau chiar mortale din cauza lipsei pioletului, a utilizarii doar a batului de schi. In revista "Romania Pitoreasca" nr.6/83, este relatat cazul lui Dan D., care alunecand din zona Coltilor Pelegii : a incercat sa infiga un bat de schi in zapada, dar degeaba, caderea n-a putut fi evitata. S-a lovit de o stanca la cap. A scapat cu viata, datorita unui grup de inimosi care au stat toata noaptea langa el, facand foc cu jnepeni. L-au salvat astfel de la moartea prin hipotermie, pana cand, a 2-a zi, elicopterul l-a dus la spital . Intr-una din zilele de inceput de martie '98, trei studenti coborau de la Balea Lac. Mai jos de Cascada Balea, fata a alunecat, dar a fost oprita ca prin minune de o stanca. Baietii au vrut sa coboare la ea, dar... alunecarea lor a fost mortala! Nu e suficient sa ai intentii generoase, ca sa salvezi pe cineva. Trebuie sa ai si echipament si cunostinte! Daca baietii care au vrut sa faca revelionul 2000 pe Moldoveanu ar fi incercat sa coboare la Anamaria, ar fi fost sinucigasi! Cum sa faca n rapeluri cei trei sibieni care nu erau alpinisti? Dar Dan avea pitoanele necesare? Ar fi gasit tzancuri sigure pentru bucle ? Si daca le-ar fi avut, ce se facea cu ceilalti? O salvare nu se face doar cu inima, ci mai ales cu ratiune. Pe un schior clujean, accidentat grav prin alunecare-cadere, tot la Balea, l-am intrebat la spital: ce aveai in mana in momentul caderii: piolet sau bete ? . Raspunsul a fost: aparatul de fotografiat !!! Multe din crucile si placutele de pe Valea Jepilor si de pe Drumul Schiel din Bucegi, sunt datorate alunecarilor pe limbile de zapada, in aprilie si chiar iunie, ale unor tineri care se duc pe Valea Prahovei LA munte si apoi se hotarasc (jos e primavara!) sa urce PE munte, ceea ce e altceva ! Sus, iarna si "aia cu coasa" pandesc pe imprudenti... Va imaginati ca acestia nu aveau nici bete de schi, nici coltari, nici piolet. Aveau doar dorinta de a urca, curajul inconstientei, orgoliul tineretii. Le lipsea puterea de a se intoarce, de a renunta la timp.

Ture faine dragi prieteni, cu BETE, PIOLET, COLTARI, CUNOSTINTE si ...lingurita !